cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare." ~ Nichita Stanescu
Si mie mi se par frumoase versurile lui Nichita. Chiar am "urcat" si eu pe blog poezia asta acum vreo saptamana.
RăspundețiȘtergereFrumoasa ideea si versurile dar parca fotografia nu este asa tomnatica pe cum ar trebui. Frunzulitele alea verzi te fac sa te departezi de impresia de toamna.
RăspundețiȘtergerenu stiu de ce, dar imi aminsteste de vechile fotografii polaroid, usor albastrui:) oricum imi place
RăspundețiȘtergereai o compozitie artistica in aceasta fotografie care impreuna cu poezia iti poate transmite multe sentimente
RăspundețiȘtergereFrumos acel zambet. Frumoasa ideea. Ne face sa visam. Eu as face acest cadru mai de la firul ierbii, incercand sa surprind si mai mult din expresia ei.
RăspundețiȘtergere